Dr. Adina Alberts: Cea mai mare ticăloșie – să vaccinezi anti-Covid-19 persoanele bolnave de Covid-19 și pe cele care s-au vindecat

Doamna doctor Adina Alberts reacționează cu groază la știrea decesului asistentului de la UPU, Leca Gheorghe și trage un semnal de alarmă adresat atât colegilor medici cât și pacienților într-o postare pe Facebook.

Citește mai mult

Dr. Adina Alberts: Reacțiile adverse ale vaccinurilor, pe termen lung, sunt NECUNOSCUTE! (Video)

Dânsa a confirmat faptul că NU se
poate garanta eficiența vaccinurilor anti-Covid și acest fapt este cunoscut de către toți medicii.
„Când vorbim despre un vaccin, oricare ar fi acela, avem în vedere atât EFICIENȚA tradusă
prin gradul de imunizare/ protecție pe care îl conferă, cât și SIGURANȚA, adică riscul de a
dezvolta reacții adverse imediate (ore, zile) sau la distanță (luni sau ani).

Citește mai mult

”Și eu am omorât oameni!” Dezvăluiri șocante din secția ATI COVID-19 a Spitalului Clinic Județean Sibiu

”Nu vreau să crezi că vreau să salvez lumea. Nu vreau, pentru că nu pot. Dar am nevoie de ajutor, pentru că am fost acolo, am văzut și mă doare. Nu-mi poate spune nimeni că nu e așa și vor mai fi și alții care vor intra și nu vor mai ieși în viață. Acești oameni trebuie răzbunați. Aceste decese trebuie răzbunate prin aflarea adevărului. Măcar alții și alții să nu pățească la fel. De undeva trebuie să se înceapă”.

Citește mai mult

OMS: Nu se cunosc efectele vaccinului asupra reducerii răspândirii contagierilor, perioada de imunitate pe care o conferă

Aeroporturile şi ale puncte de trecere a frontierei nu trebuie să ceară călătorilor să fie vaccinaţi împotriva COVID-19 drept condiţie pentru a putea intra pe teritoriul altor ţări, a subliniat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii citată de EFE, transmite Agerpres.

Citește mai mult

Pfizer, Moderna și AstraZeneca sunt produse și/sau testate cu linii celulare care provin de la copii avortați. Av. Piperea: Abominabil. Satanic

Vaccinurile anti-Covid au năpădit România cu tot cu efectele lor adverse și binefacerile experimentale fără ca societatea civilă românească, medicii, oamenii de știință, Academia Română și Biserica Ortodoxă Română să aibă posibilitatea unei dezbateri științifice asupra lor, inclusiv cu privire la aspecte foarte importante, de ordin etic. În acest timp conservatori catolici americani, după cum arătăm în articolul de față, afirmă răspicat că toate vacinurile Covid de pe piață trebuie respinse din considerente morale, pentru că se folosesc sau au în compoziție elemente de la copii avortați. Avortați vii.

Citește mai mult

Coronavirusul NU este cel mai mare pericol care îi pândește pe copii în pandemie. MASCA și IZOLAREA lasă urme în dezvoltarea psiho-emoțională

Printre problemele cu care se confruntă copiii în timp ce poartă mască se numără irascibilitatea, durerile de cap, dificultățile de concentrare și învățare, reticența de a merge la școală, stările de moleșeală sau oboseală.

Citește mai mult

Austria suspendă vaccinarea cu un lot de AstraZeneca după primul deces al unei asistente. România nu ia nici o măsură după cel puțin 10 decese

Austria, o țară cu numai 8 (opt) milioane de oameni, întrerupe vaccinarea cu un lot de AstraZeneca după ce o asistentă a murit după vaccinare. Este vorba de vaccinurile „sigure”, „eficiente” și „cu foarte puține efecte adverse”, recomandate la noi ca atare de Gheorghiță, Craiu, Marinescu, Mahler, Arafat, Rafila, Musta, Streinu-Cercel și compania.

Citește mai mult

ALERTĂ: Bărbat de 47 de ani, mort după ce s-a vaccinat cu vaccinul AstraZeneca. Precizările CNCAV despre caz

DSP Gorj a făcut verificări după ce un bărbat de 47 de ani a făcut infarct a doua zi după ce a fost vaccinat şi nu a putut fi salvat. CNCAV precizează că, pe durata triajului epidemiologic, nu au fost indicate probleme cronice de sănătate, iar după administrarea vaccinului nu a prezentat modificări ale stării de sănătate.

Citește mai mult

Dosar penal pentru OMOR la Spitalul Județean Sibiu: Pacienţii cu COVID-19 erau sedaţi şi legaţi de paturi

Fostul angajat spune, într-un interviu acordat site-ului din Sibiu, că bolnavii în fază critică erau legați de mâini și de picioare, iar mulți pacienți au murit sufocați. De asemenea, acesta mai spune că mulți pacienți au fost ignorați de medicii cu experiență, unori chiar și de rezidenți.

Citește mai mult

Australian Open | Mii de oameni au huiduit atunci când șefa federației australiene a lăudat apariția vaccinului anti-Covid-19 (Video)

Duminică s-a consemnat sfârșitul primului turneu de Mare Șlem al anului, Australian Open. La finalul ultimului act din competiția masculină, câștigat de sârbul Novak Djokovici, președinta Federației Australiene de Tenis, Jayne Hrdlicka, a ținut să vorbească celor prezenți despre greutățile organizării unui astfel de turneu.

Citește mai mult
Back to top