În Statele Unite, în Uniunea Europeană și în Israel are loc aceeași operațiune de mușamalizare a deceselor campanie de vaccinare în masă.
Citește mai multȘtiri naționale
Știri naționale “outside the box” doar pe Romania Info
Smiley și Gina Pistol își fac vacanță de vis în România
În timp ce lumea pleacă în Maldive, Dubai sau Egipt – acestea fiind cele mai „fierbinți” destinații ale vedetelor din România, unii dintre cei mai simpatici părinți au ales să petreacă clipe de neuitat pe plaiurile mioritice.
Citește mai multKlaus Iohannis le-a ordonat primarilor să devină agenți vacciniști, „din poartă în poartă”. Surprize-surprize: „Campania de vaccinare va primi noi forme atractive”
Președintele republicii a apărut public marți fără mască, pentru prima oară de când a instaurat starea de alertă, pentru a face presiuni în direcția accelerării campaniei de vaccinare, la doar 5 zile după ce tot el anunțase diminuarea restricțiilor.
Citește mai multRăsturnare de situație privind vaccinarea cu Pfizer/BioNTech. Imunizare COVID-19 devine anuală, la fel ca pentru gripa sezonieră
Președintele Pfizer a anunțat recent planul companiei în privința vaccinării anti-COVID-19. Se pare că acesta urmează să fie făcut anual, la fel ca cel antigripal.
Citește mai multAUR pentru Robert Glință la Campionatul European de Natație! Prima medalie de aur după 17 ani pentru natația românească
Înotătorul român Robert Glință a câștigat joi seara medalia de aur la Campionatul European de Natație de la Budapesta, la proba de 100 metri spate. Aceasta este prima medalie de aur a natației românești la seniori după 17 ani, ultima fiind câștigată de Camelia Potec.
Citește mai multMai multe decese Covid-19 la românii VACCINAȚI decât la cei nevaccinați? Dr. Răzvan Constantinescu trage semnalul de alarmă
Au început să apară fisurile în Marele Plan și – pentru cei care au măcar puțin creier – dătătoare de fiori reci: oamenii văd, nu pot fi mințiți toți, la nesfârsit
Citește mai multIoana Mihăilă extinde vaccinarea HPV la băieți și la fetele de peste 14 ani. 40.000 de doze din vaccinul care produce infertilitate distribuite
Ministerul Sănătății a distribuit 40.000 de doze de vaccin împotriva HPV către direcțiile de sănătate publică din țară, campania fiind destinată fetițelor cu vârsta între 11 și 14 ani.
Citește mai multMilitarii români și-au încheiat definitiv misiunea în Afganistan. Ultimii 100 militari români s-au întors în țară. MApN:” Acum, toți cei 19 ani de prezență a trupelor românești aici trec în cărțile de istorie”
Ministerul Apărării Naționale a anunțat pe facebook revenirea ultimilor 100 militari români din Batalionul de Protecție a Forței Jderii.
Citește mai multGheorghe Piperea: Din 26.106 decese ștampilate Covid-19, doar 227 au fost cauzate exclusiv de Covid-19
Pfizer și Moderna au folosit bani publici americani pentru cercetarea științifică necesară dezvoltării tehnologiilor “lor” genetice. BionTech, bani publici germani. AstraZeneca – bani publici europeni.
Citește mai multINSP: Jumătate din Românii testați după vaccinarea anti-Covid-19 au fost depistați pozitivi (Document oficial)
Conform unui document emis de Institutul Național de Sănătate Publică, aproape jumătate dintre românii testați de coronavirus (ori cu metoda PT-PCR, ori cu cea antigenică, de scurtă durată) după ce au fost vaccinați anti-Covid-19 au fost depistați pozitivi.
Citește mai mult









