RomaniaInfo se confruntă cu cenzura pe unele rețele de socializare. Pentru a rămâne în contact cu noi și a ne putea urmări necenzurat, ne găsiți aici:
romaniainfo.ro / romaniainfo.com / MeWe / Gab / Clouthub / VKontakte / GabTV / Rumble
Un prim caz de sinucidere asistată a fost autorizat în Italia, unde această practică era pasibilă până acum de cinci până la 12 ani de închisoare, şi-a exprimat marţi satisfacţia Asciaţia Luca Coscioni, relatează AFP. Mario – un nume fictiv – ”a obţinut într-un sfârşit avizul Comitetului de Etică care a confirmat, în urma unor verificări a condiţiilor efectuată de către o echipă de medici specialişti (…), că îndeplineşte criteriile de acces legal la sinuciderea asistată”, a anunţat într-un comunicat această asociaţie care militează pentru legalizarea sinuciderii asistate în Italia.
În prezent, legea italiană pedepseşte ajutarea sinuciderii cu închisoarea de la cinci la 12 ani, însă Curtea Constituţională a introdus în 2019 o excepţie cu privire la ”pacienţi menţinuţi în viaţă prin tratament (…) şi atinşi de o patologie ireversibilă, o sursă a unei suferinţe fizice şi psihologice pe care le consideră de nesuportat, dar care sunt însă capabili să ia decizii libere şi conştiente”.
”MĂ SIMT MAI UŞOR” Mario, în vârstă de 43 de ani, este un şofer de TIR care a devenit tetraplegic în urmă cu zece ani, în urma unui accident rutier în care i s-a rupt coloana vertebrală. El a cerut în mai multe rânduri autorităţilor sanitare regionale din Marche (centru), unde locuieşte, să-i autorizeze accesul la sinuciderea asistată, care i-a fost refuzat până la intervenția unei echipe de avocaţi din cadrul Asociaţiei Luca Coscioni.
Citește mai mult pe site-ul Știri pe surse.