RomaniaInfo se confruntă cu cenzura pe unele rețele de socializare. Pentru a rămâne în contact cu noi și a ne putea urmări necenzurat, ne găsiți aici:
romaniainfo.ro / romaniainfo.com / MeWe / Gab / Clouthub / VKontakte / GabTV / Rumble
UPDATE
Aproximativ o sută de persoane participă, vineri seară, la Marşul Iaşi Pride 2021, în timp ce în zona în care s-au adunat participanţii au apărut mai multe persoane cu icoane şi cruci în mâini, acestea strigând “Iaşiul nu-i Sodoma”.
Organizatorii evenimentului au spus că ”marşul este unul îndoliat, în semn de respect şi solidaritate cu victimele de la Constanţa”.
Participanţii la Marşul Iaşi Pride 2021 s-au adunat în faţa Casei Studenţilor, iar în aceeaşi zonă, la o distanţă de zeci de metri, au apărut mai multe persoane care au început să conteste evenimentul dedicat comunităţii LGBTQ.
Protestatarii aveau în mâini icoane, cruci, dar şi steaguri tricolore. Aceştia au scandat “Ruşine, Ruşine” şi ”Iaşiul nu-i Sodoma”.
Puţin după ora 17.00, participanţii la evenimentul Iaşi Pride 2021 au pornit în marş pe străzile Iaşiului, pe traseul Bulevardul Independenţei – Strada Elena Doamna – Strada Anastasie Panu. Acţiunea este programată să se încheie în faţa Palatului Culturii.
La un moment dat, pe traseu, o femeie din grupul de contestatari a aruncat cu apă înspre participanţii la marş, ea spunând că este vorba de agheasmă.
Totodată, Asociaţia Rise OUT, cea care organizează marşul de la Iaşi, şi Asociatia Accept au anunţat că au depus, vineri, plângere penală împotriva primarului Mihai Chirica pentru abuz în serviciu, motivat de discriminare pe criteriul orientării sexuale.
Organizatorii marşului de la Iaşi afirmă că evenimentul a fost aprobat iniţial în cadrul Comisiei de Avizare a Adunărilor Publice a primăriei Iaşi, iar în baza acestui aviz, Poliţia şi Jandarmeria Iaşi s-au întâlnit cu organizatorii şi au confirmat că vor asigura protecţia participanţilor la eveniment.
“Refuzul primarului Mihai Chirica de a semna protocolul de organizare a Iaşi Pride este ilegal. Fapta acestuia constituie un abuz în serviciu motivat de discriminare pe criteriul orientare sexuală, faptă pedepsită de articolul 297 alineatul 2 al Codului Penal. Asociaţia Rise OUT, cu sprijinul Asociatiei Accept, va depune astăzi (vineri – n.r.) o plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, au anunţat organizatorii acţiunii.
UPDATE
Preotul și mamele merg pe partea opusă a carosabilului, în paralel cu participanții la marșul homosexualilor.
UPDATE
Un preot cunoscut din Iași și câțiva părinți și copii s-au prins într-un cerc, pe trotuar, și au început să rostească rugăciunea ”Tatăl nostru”.
Știrea inițială
Zeci de copii participă, la Iași, la un marș LGBT neautorizat! Aceștia poartă steagul comunității și merg pe străzi, fiind păziți e jandarmi. La un moment dat, între participanții la eveniment și localnici s-au petrecut scene violente, fiind folosite fumigene. Jandarmii au intervenit, pentru ca nimeni să nu fie rănit.
Interesant este că aproape toți participanții sunt tineri, cei mai mulți de la liceu și gimnaziu, iar fetele sunt dominante. Tinerii poartă mască, aproape toate fiind de culoare violet.
”Rușine, rușine să vă fie!”, sunt cuvintele pe care le primesc participanții la marșul ilegal.
Sursa: Știri pe surse