O lege neobișnuită: PSD bulucește străinii pe ușa cetățeniei române

RomaniaInfo se confruntă cu cenzura pe unele rețele de socializare. Pentru a rămâne în contact cu noi și a ne putea urmări necenzurat, ne găsiți aici:

romaniainfo.ro / romaniainfo.com / MeWe / Gab / Clouthub / VKontakte / GabTV / Rumble


Parlamentarii PSD – fără vreo susținere de la alte partide – au introdus zilele trecute în legislativ un proiect de lege foarte ciudat, care ar putea reprezenta chiar o premieră europeană. Argumentată mai degrabă în registru sentimental, legea ar permite obținerea cetățeniei române de către persoane care, efectiv, ar putea să nu știe unde suntem pe hartă. O lege care intră în contradicție cu normele adesea extrem de severe ale legislațiilor unor state cu democrații avansate, dintre care multe nici măcar nu permit dubla cetățenie, necum acordarea acesteia în condițiile propuse de PSD.

Cum se acordă cetățenia română, conform actualei legi 21/1991:

Articolul 8
(1) Cetățenia română se poate acorda, la cerere, persoanei fără cetățenie sau cetățeanului străin, dacă îndeplinește următoarele condiții:a) s-a născut și domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României sau, deși nu s-a născut pe acest teritoriu, domiciliază în condițiile legii pe teritoriul statului român de cel puțin 8 ani sau, în cazul în care este căsătorit și conviețuiește cu un cetățean român, de cel puțin 5 ani de la data căsătoriei;

Citește mai mult pe site-ul inPolitics.

Pe același subiect

Join the Discussion

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top