RomaniaInfo se confruntă cu cenzura pe unele rețele de socializare. Pentru a rămâne în contact cu noi și a ne putea urmări necenzurat, ne găsiți aici:
romaniainfo.ro / romaniainfo.com / MeWe / Gab / Clouthub / VKontakte / GabTV / Rumble
PSD avea dreptare: România este datoare-vândură! Datoria externă totală a României a crescut la sfârşitul lunii iunie cu 2,09 miliarde euro, la 128,02 miliarde euro, faţă de decembrie 2020 (125,92 miliarde euro), arată datele publicate vineri de Banca Naţională a României (BNR).
„În perioada ianuarie – iunie 2021, datoria externă totală a crescut cu 2,096 miliarde euro. În structură: datoria externă pe termen lung a însumat 92,471 miliarde euro la 30 iunie 2021 (72,2% din totalul datoriei externe), în scădere cu 0,4% faţă de 31 decembrie 2020; datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 iunie 2021 nivelul de 35,552 miliarde euro (27,8% din totalul datoriei externe), în creştere cu 7,4% faţă de 31 decembrie 2020„, arată datele BNR.
Rezervele valutare, mai mici
Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 17,8% în perioada ianuarie – iunie 2021, comparativ cu 20,1% în anul 2020. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 30 iunie 2021 a fost de 4,8 luni, în comparaţie cu 5,6 luni la 31 decembrie 2020.
Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 iunie 2021 a fost de 81,4%, comparativ cu 90,7% la 31 decembrie 2020.
Avem deficit de 7,04 miliarde euro
Potrivit datelor transmise de BNR, în perioada ianuarie – iunie 2021, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 7,04 miliarde euro, comparativ cu 4,059 miliarde euro în perioada ianuarie – iunie 2020.
În structura acestuia, balanţa bunurilor şi balanţa veniturilor primare au consemnat deficite mai mari cu 1,557 miliarde euro, respectiv 1,110 miliarde euro; balanţa veniturilor secundare şi cea a serviciilor au înregistrat excedente mai mici cu 276 milioane euro, respectiv cu 38 milioane euro, scrie Național.