Se pregătește „baza teoretică” pentru despăgubirea țiganilor pentru robia medievală?

RomaniaInfo se confruntă cu cenzura pe unele rețele de socializare. Pentru a rămâne în contact cu noi și a ne putea urmări necenzurat, ne găsiți aici:

romaniainfo.ro / romaniainfo.com / MeWe / Gab / Clouthub / VKontakte / GabTV / Rumble


Istoricul George Damian explică miza scandalului cu robii care ar fi fost deținuți de Biserică, temă readusă în discuție zilele trecute de către Gelu Duminică (foto).

Istoricul scrie pe historice.ro că studiul cu pricina are concluziile dinainte stabilite și are nevoie de participarea reprezentanților Bisericii Ortodoxe pentru a beneficia de legimitate.

Conform lui George Damian, prin acest demers, sprijinit cu entuziasm de presa favorabilă, se urmărește determinarea unei „baze teoretice” pentru despăgubirea țiganilor pentru robia medievală.

„Povestea stă așa: în proiect sunt implicați mai mulți teologi ortodocși de la Universitatea din Sibiu – și nu prea pot înțelege cum un teolog ortodox român poate accepta o responsabilitate a Bisericii Ortodoxe Române față de robia țiganilor – vezi primul paragraf al textului de față. Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a decis retragerea binecuvântării teologilor ortodocși pentru acest proiect. Nu le-a interzis să participe la proiect, nu a desființat proiectul, nu a impus condiții. Dar chiar nu putea Biserica Ortodoxă Română să accepte o vină care nu-i aparține în cadrul unui proiect care stabilise deja de la bun început vinile istorice.

Gelu Duminică și Vice sunt siguri că Biserica Ortodoxă Română vrea să ascundă faptul că mănăstirile ortodoxe din spațiul românesc au avut robi țigani. Enumerarea unei bibliografii care să contrazică această aberație ar fi ocupa zeci de pagini. Nu a negat nimeni niciodată existența robilor țigani în spațiul românesc și nici nu a încercat nimeni s-o ascundă. Pentru proiectul în cauză legătura de cauzalitate „robi țigani în proprietatea mănăstirilor ortodoxe – Biserica Ortodoxă Română răspunzătoare de soarta țiganilor contemporani” nu este o ipoteză, este o concluzie – și deja nu mai vorbim de cercetare științifică. (Chiar aș vrea să citesc întregul dosar al proiectului, deși nu cred că se va întâmpla asta, ca să văd cum a fost fundamentată teoretic o cercetare de 1,1 milioane euro).

Olivian Mircea de la Vice intră pe terenul favorit al redactorilor de aici, respectiv delirul vorbelor sau beția de cuvinte. Nici nu știi de unde să începi cu corecțiile, practic fiecare frază exprimă un neadevăr sau este un stereotip ideologic. Omul zice direct că „robii mănăstirești erau cei mai numeroși din Țările Române”. Când anume între 1372 și 1855 au fost robii mănăstirești cei mai numeroși? De la începutul robiei până la sfârșit în mod constant robii mănăstirești au fost cei mai numeroși? Dacă mă duc la bibliografie aflu că în 1857 în Țara Românească au fost înregistrate 12.081 de familii de țigani foști mănăstirești și 14.985 de familii de țigani cu foști proprietari privați. Și aici nu apare numărul țiganilor eliberați din proprietatea statului, deci una peste alta robii țigani mănăstirești nu aveau cum să fie cei mai mulți. Apoi aflăm de la Olivian Mircea că mănăstirile românești au fost construite de robii țigani, ceva ce nu am întâlnit în nici un document istoric – și caut documente istorice despre țigani din anul 1998. Și tot așa, din aiureală în aiureală Olivian Mircea ajunge la concluzia care-l interesează: Biserica Ortodoxă Română trebuie să-i despăgubească pe țigani pentru robie.

De fapt aici e cheia scandalului: un studiu „științific” (cu concluziile inversate cu ipotezele), cauționat de participarea reprezentanților Bisericii Ortodoxe Române care să stabilească „baza teoretică” pentru despăgubirea țiganilor pentru robia medievală. O campanie de presă cu articole de propagandă, lipsite de orice fel de argumentație, „anchete jurnalistice” copy-paste de pe Facebook – ne mai trebuie un partid politic care să transforme toată amețeala asta într-un proiect legislativ”, a notat George Damian.

Mai multe informații găsiți aici.

Sursa: R3 Media

Pe același subiect

Join the Discussion

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top