RomaniaInfo se confruntă cu cenzura pe unele rețele de socializare. Pentru a rămâne în contact cu noi și a ne putea urmări necenzurat, ne găsiți aici:
romaniainfo.ro / romaniainfo.com / MeWe / Gab / Clouthub / VKontakte / GabTV / Rumble
Pe 3 februarie, deputatul USR-PLUS Emanuel Ungureanu a adresat o interpelare parlamentară ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, în care ridica două chestiuni majore:
”În contextul în care Ungaria a aprobat vaccinul Sinopharm produs în China și a achiziționat un număr de 5 milioane de doze, vă rog să răspundeți la următoarele întrebări:
1. Are Ministerul Sănătății în plan aprobarea și achiziționarea vaccinului chinezesc Sinopharm?
2. A făcut Ministerul Sănătății, până acum, vreun demers în sensul aprobării și achiziționării vaccinului Sinopharm?”.
Trei zile mai târziu, premierul Florin Cîțu declara într-o conferință de presă că România intenționează să producă vaccin COVID-19 la Institutul Cantacuzino.
El anunța că România nu va cumpăra vaccin rusesc sau chinezesc, ci, în urma unor discuții cu Comisia Europeană, va porni demersurile pentru încercarea de a deveni producător de vaccin.
”Am început discuțiile, am fost întrebați dacă dorim, dacă avem capacitatea, am spus da, așteptăm răspunsul Comisiei Europene în acest sens”, spunea premierul.
Termenul-limită pentru răspunsul lui Vlad Voiculescu la interpelarea deputatului USR-PLUS a expirat pe 24 februarie.
De la anunțul lui Cîțu privind producția românească de vaccin au trecut 30 de zile.
De aici, două întrebări importante:
“1) De ce tace – și sfidează Parlamentul – Voiculescu, legat de vaccinul chinezesc?
2) De ce Cîțu nu mai spune nimic despre vaccinurile fabricate în România?“, notează inPolitics.






