Spionarea jurnalistului Fox News, Tucker Carlson: Agenția de securitate națională dă înapoi

RomaniaInfo se confruntă cu cenzura pe unele rețele de socializare. Pentru a rămâne în contact cu noi și a ne putea urmări necenzurat, ne găsiți aici:

romaniainfo.ro / romaniainfo.com / MeWe / Gab / Clouthub / VKontakte / GabTV / Rumble


Organismul de monitorizare internă al Agenţiei de securitate naţională (NSA) a SUA a anunţat marţi că lansează o anchetă asupra informaţiilor potrivit cărora organizaţia a spionat membri ai presei americane, relatează Reuters conform Agerpres.

Biroul inspectorului general nu a identificat jurnalistul sau media care se află în centrul anchetei, dar decizia a fost anunţată la câteva luni după ce prezentatorul conservator de la Fox News Tucker Carlson a declarat că a auzit de la un avertizor de integritate că NSA îi monitorizează comunicaţiile într-un efort de a scurge informaţii compromiţătoare şi a-l scoate de pe post.

În luna iunie, NSA a luat măsura neobişnuită de a infirma public aceste alegaţii.

„Această alegaţie este neadevărată. Tucker Carlson nu a fost niciodată o ţintă a Agenţiei şi NSA nu a avut niciodată planuri de a-i scoate programul din emisie”, a precizat NSA într-o postare pe Twitter.

Inspectorul general Robert Storch a precizat într-o declaraţie scrisă că biroul său „examinează respectarea de către NSA a exigenţelor autorităţilor legale şi a politicilor şi procedurilor Agenţiei privind colectarea, analiza, transmiterea şi diseminarea activităţilor, inclusiv a procedurilor de demascare, şi dacă astfel de acţiuni au fost bazate pe consideraţii inadecvate”.

Biroul inspectorului general a refuzat alte comentarii.

The Wall Street Journal a citat o persoană neidentificată care a afirmat că ancheta are legătură cu Tucker Carlson.

Fox News, o unitate a Fox Corp, este „mulţumită” să afle că presupusa supraveghere „va fi acum investigată independent”, a declarat un purtător de cuvânt.

Un purtător de cuvânt al NSA a spus că agenţia „rămâne pe deplin angajată faţă de supervizarea riguroasă şi independentă asigurată de biroul Inspectorului general”, relatează Flux24.

Pe același subiect

Join the Discussion

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top